|
|||||||
|
|
|
|||||
|
|
|||||||
|
|||||||
|
|
|
|||||
|
|
|||||||
Jocul realitatii
Am sa va vorbesc acum despre
jocul realitatii. In teorie, jocul realitatii inseamna sa “vezi”
ceea ce exista. Regulile sunt foarte simple, tot ce trebuie sa faci
este sa nu lasi memoria si imaginatia sa se suprapuna peste
realitate.
Jocul realitatii nu este pentru lasi. Sunt doar
cateva persoane in viata care il practica asa cum trebuie; jocul
realitatii poate fi jucat gresit, fentandu-se, astfel,
regulile.
Inainte de a incepe jocul, este necesar un test de
evaluare pe care va trebui sa vi-l faceti, astfel incat sa intelegeti
nivelul la care va aflati si care va sunt posibilitatile ca
jucator.
Iata metoda prin care va puteti evalua:
Luati
un ceas si incercati timp de un minut sa urmariti acul acestuia, fara
ca imaginatia si memoria sa se suprapuna peste privirea voastra
proaspata. Daca deviati de la actiunea pe care v-ati propus-o,
reactualizati-va atentia, repetand procesul privirii acului.
Sensul binelui
Jocul realitatii ne vorbeste
despre sensul binelui. Acesta se gaseste in majoritatea invataturilor
religioase, numai ca jocul realitatii ni-l prezinta intr-o maniera
putin diferita.
Orice jucator este sfatuit sa nu creada in sensul
binelui. Pentru jucator, credinta intr-un sens al binelui este o
piedica. Asadar, el va trebui sa verifice daca exista acest sens,
sa-l caute prin metode proprii si, la final, sa traga
concluziile.
Jocul realitatii nu ne vorbeste despre actiuni
bune si actiuni rele. Aceste actiuni difera in functie de zone
geografice, de religie, de cadrul social, de traditie, deci elemente
ce nu pot fi luate in calcul. Ceea ce poate fi considerat a fi bine
intr-un colt al lumii, poate fi considerat a fi rau in alta parte si
invers. In schimb, jocul realitatii ne atrage atentia asupra sensului
binelui: el poate fi intuit, poate fi simtit, dar nu poate fi
practicat. Se poate spune ca actiunile jucatorului care cunoaste
sensul binelui vor fi corecte, dar nu se poate spune despre acestea
ca vor fi bune sau rele.
Binele, devenind acum o notiune
relativa, privit prin prisma celor afirmate pana acum, poate genera
in jucator dorinta de orientare catre directia opusa, ajungandu-se la
situatia nedorita in care acesta se agata de un sens al raului
inventat, despre care jocul realitatii ne spune ca nu are o existenta
de sine statatoare si ca isi are sediul in imaginatie. Regula jocului
presupune folosirea imaginatiei doar in scopuri bine definite, deci,
jucatorul va trebui sa verifice afirmatiile facute de jocul
realitatii in acest sens. Daca va descoperi si va intelege chiar el
ca sensul raului isi are sediul in imaginatie si ca imaginatia
necontrolata intra in conflict cu regulile de baza ale jocului, va
renunta la acest sens imaginar, intalnind pentru prima data sensul
binelui.
Pentru jucatorii interesati, expun in cele ce urmeaza
trei principii care genereaza si fac sa para real sensul raului:
-
cred in sensul raului si actioneaza prin acesta persoanele care
sufera si devin (in termenii descrisi de psihologia clasica)
constiente de aceasta suferinta. Cand suferinta este prea mare,
sensul raului pare atat de real incat persoana in cauza nu mai are
decat doua alternative: fie ucide, fie se sinucide.
-
combustibilul cu care se alimenteaza sensul raului este dorinta de a
schimonosi realitatea pentru ca aceasta sa poata fi folosita in
scopuri proprii. Din nou, jocul realitatii ne atrage atentia ca
realitatea este “ceea ce este” si ca daca jucatorul nu
este atent, el poate inventa o realitate catre care sa tinda, si
catre care isi va canaliza eforturile, in speranta realizarii
scopului propus. Cand am vorbit in expunerea anterioara despre jocul
realitatii, am spus ca sunt foarte putini care il practica asa cum
trebuie. Iata unul dintre motive.
- sensul raului este generat
de forte mecanice. Aceasta afirmatie demonteaza inca de la inceput
ideea existentei unui “rau constient”, in termenii
acceptati de jocul realitatii referitor la constienta. In concluzie,
cel care face rau nu se poate abtine, sau, mai exact, asupra sa
actioneaza un numar mare de forte mecanice carora individul nu le
poate face fata. In aceasta idee, jocul realitatii ne arata cum este
corect sa privim iertarea. Aceste lucruri trebuie verificate de catre
jucator.
Una dintre principalele forte care mentin activ sensul
raului, tot o forta mecanica, este forta de implicare, sau, cum i se
mai spune, forta de identificare. Jucatorul va trebui sa cunoasca
bine aceasta forta, care, la origine, are rol de protectie.
Concomitent cu aceasta, jucatorul va trebui sa-si creeze prin forte
proprii un mecanism constient de protectie, o bariera pe care el o va
folosi temporar si care il va ajuta in momentul in care forta de
identificare isi va slabi influenta asupra sa, iar el va cadea sub
influenta altor legi pe care, pentru moment, nu le cunoaste.
Construirea acestei bariere reprezinta o munca pe care jucatorul va
trebui sa o faca cu mare atentie, cautand sa-si cunoasca din timp
punctele slabe. In aceast context, munca de grup ajuta.
Despre suflet
Cineva spunea odata ca daca vrem
sa studiem psihologia omului, ar fi mai cinstit sa studiem mai intai
psihologia minciunii, pentru ca ea ar fi singura care ar putea ajuta
omul, in situatia in care se gaseste.
Ne-am creat un mecanism
eficient prin care ne mintim zi de zi. Atat de bine inradacinat este
acest mecanism al minciunii, incat unii dintre noi char nu reusesc
sa-l observe.
Mecanismul este vechi si bine pus la punct.
Totul incepe prin minciunile pe care chiar societatea ni le ofera pe
post de adevaruri. Ne mint oamenii din jurul nostru, ne mint
parintii, rudele, toti ne mint, asa ca invatam, cu timpul, sa ne
mintim eficient chiar noi insine.
Minciuni sunt multe si de
toate felurile, insa una dintre minciunile generale este ca omul
detine un suflet. Majoritatea oamenilor sustin ca au suflet, dar
nimeni nu este sigur de asta. Toti merg pe presupuneri. Se vorbeste
despre suflete pereche, despre nemurirea sufletului, se spun tot
felul de lucruri, unii chiar au incercat sa afle care este masa
sufletului. Sunt oameni care spera ca sufletul sa existe in
continuare dupa moarte, oameni care spera ca sufletul sa ajunga in
alt trup (sa se reincarneze) pentru a putea juca din nou table cu
vecinii...
Cert e ca noi nu stim nimic despre suflet. Sunt
carti “sacre” care vorbesc despre el, putem sa le citim
si sa ne prefacem ca am inteles, le putem vorbi altora despre
sufletul nemuritor asa cum repeta preotii, mecanic, ceea ce au
invatat la scoala, dar vom ramane la fel cum eram inainte, poate
chiar mai idioti, pentru ca acum vom avea impresia ca stim multe
despre suflet. Sunt scripturi care impart sufletul in bucatele de
dragul "studiului", de exemplu.
Observatia mea - si
a altor jucatori ai jocului realitatii - este ca omul nu are un
suflet, dar poate obtine unul. Omul este programat de natura astfel
incat sa functioneze la un nivel standard, este centrat de aceasta,
alimentat cu carburant cat sa functioneze, apoi este lasat liber. El
va incepe sa acumuleze informatii, aduna un bagaj de cunostinte
folositoare in societate si cam atat. Omul educat, va presupune apoi,
pe baza afirmatiilor facute de altii, ca detine un suflet care, in
mod sigur este “ceva nemuritor care ajunge in rai”.
Sa
vedem acum trei lucruri pe care le spune jocul realitatii despre
suflet:
- omul nu are un suflet, dar poate obtine unul;
-
sufletul se obtine numai prin efort corect (ce este acela un efort
corect, va voi spune pe parcurs, in masura in care exista interes
pentru asa ceva);
- sufletul este totdeauna primit si nu creat
de persoana care practica efortul corect;
A cincea functie
Continuam astazi discutia
inceputa ieri, de data aceasta cu amanunte suplimentare, lamurind -
sper eu - o serie de aspecte ale problemei.
Asa cum am mai
spus, omul dispune de patru functii de baza:
- functia de
miscare;
- functia instinctiva;
- functia emotionala;
-
functia intelectuala;
Toti cunoastem destul de bine cu ce se
ocupa aceste functii, dar, observam un lucru interesant, faptul ca
ele lucreaza in fiecare dintre noi la parametri diferiti. Putem spune
fara a gresi ca oamenii folosesc cu preponderenta una dintre aceste
functii, sau mai multe in acelasi timp si ca personalitatea sa se
modeleaza automat in conformitate cu functia utilizata mai des.
Acestea nu sunt lucruri noi, sunt pure observatii pe care unii
oamenii le-au facut deja si pe care insasi psihologia ni le pune la
dispozitie.
Sa vedem ce ne spune jocul realitatii despre
aceste functii:
Functia intelectuala este cea pe care o
controlam cel mai bine, ca urmare a educatiei pe care am primit-o
inca de cand ne-am nascut. Prin tot felul de antrenamente, acum
reusim sa controlam binisor functia intelectuala.
Ne vom
folosi, asadar, de functia intelectuala ca punct de plecare, pentru
ca pe aceasta o cunoastem cel mai bine.
Sa ne gandim la
urmatorul lucru: ce s-ar intampla daca una dintre aceste functii ar
lipsi cu desavarsire. Cel mai usor este sa ne inchipuim ca ne-ar
lipsi functia intelectuala. In aceste conditii, inca am exista,
ceilalti ar putea confirma faptul ca existam, dar noi nu am realiza
ca traim. Chiar si lipsa unei parti a functiei intelectuale (de
exemplu memoria), ne-ar face sa pierdem destul de mult contactul cu
realitatea.
Un alt aspect despre care jocul realitatii ne
vorbeste, se refera la diferenta de viteza a functiilor. Inteleasa
cum trebuie, diferenta de viteza a functiilor ne poate oferi
informatii pretioase pe care le putem folosi.
Jocul realitatii
ne spune ca cea mai lenta dintre functii este functia intelectuala si
ca este foarte bine ca lucrurile stau asa. Sa luam un exemplu: mergi
linistit pe strada si brusc latra un caine chiar langa tine. Initial,
functia instinctiva reactioneaza, apoi reactioneaza automat functia
de miscare, concomitent cu functia emotionala. Abia dupa aceasta,
functia intelectuala primeste informatiile, fiinta concluzionand ca
s-a speriat.
Daca lucrurile ar fi stat altfel, intr-o situatie
ca cea descrisa de mine, celelalte trei functii ar fi ramas blocate
pana cand functia intelectuala ar fi dat comenzi. Pentru ca omul sa
nu fie in pericol, inteligenta naturii a facut ca in astfel de
situatii, functia intelectuala sa ia cunostinta ultima, cu scopul de
a constata cele petrecute, a prelucra datele si a le depune in
memorie selectiv (scopul pentru care s-a ales acest sistem va fi
discutat mai tarziu).
Sa mai ramanem putin la exemplul dat,
pentru a face o observatie: atunci cand celelalte functii si-au facut
treaba, functia intelectuala era blocata. Mai pe romaneste, cand
te-ai speriat, mintea ti s-a blocat.
Se intampla asta pentru ca
energia cu care era alimentata functia intelectuala a fost folosita
instantaneu de celelalte functii, pentru a putea face fata situatiei
(in acest caz era vorba despre un posibil pericol). Ramanand fara
energie, functia intelectuala devine temporar inchisa. Dupa ce
pericolul trece, functia intelectuala isi poate relua
activitatea.
Inca o observatie: noi credem in mod gresit ca
celelalte functii se supun aproape total functiei intelectuale, dar
nu este asa.
Sa dau un exemplu: consideram in mod eronat ca putem
controla anumite anumite lucruri care tin de instinct, ori lucruri
care tin de functia emotionala; de cele mai multe ori, consideram ca
putem controla emotiile, dar daca cineva face o gluma proasta pe
seama noastra, ne imbranceste pe scari, ne arunca vorbe jignitoare,
noi reactionam imediat. Daca persoana care este jignita are o
educatie buna - in sensul acceptat de societate - functia
intelectuala va cauta sa controleze functia emotionala, generand un
conflict interior pe care il cunoastem toti. Functia emotionala “va
lucra”, desigur, in continuare, dar functia intelectuala va
incerca sa modeleze functia emotionala in conformitate cu notiunile
pe care aceasta le are. Vorbim, de fapt, despre reprimare, cauza
importanta in generarea bolilor psihice.
Un alt exemplu este
cel in care functia intelectuala incearca sa controleze efectele
produse de functia instinctiva, iar aici ma refer in special la
efectele produse de functiile sexuale. Functia instinctiva nu va fi
lasata sa-si faca treaba, pentru ca functia intelectuala va dori sa o
modeleze.
Sunt foarte multe lucruri de spus in legatura cu
aceste functii. De exemplu, fiecare functie foloseste energie
diferita. Cel mai corect ar fi sa vorbim despre o energie de o
calitate diferita, nu neaparat despre o cantitate mare de energie.
Ati observat ca dupa o masa copioasa apare somnolenta. Pentru ca
celelalte functii sa poata lucra, functia intelectuala este privata
pentru moment de energie si “parcata”, mutata pe un mod
de functionare standard cu ajutorul unui instrument eficient:
somnul.
O alta informatie utila, consta in faptul ca functiile
omului pot prelua energie una de la cealalta. Ba mai mult, o anumita
functie poate lucra in locul altei functii, facand atat munca sa cat
si munca celeilalte functii. In aceasta situatie, ambele functii vor
rula la parametri redusi. Iata un exemplu cat se poate de clar pentru
toti: gandim ca iubim. Folosim functia intelectuala in locul functiei
emotionale. Nu numai ca functia intelectuala va rula mai lent
(indragostitii folosesc expresii de genul: mi-am pierdut capul, nu ma
mai puteam concentra), dar iubirea care apare isi va avea radacinile
in functia intelectuala. Ea va semana intr-un fel cu iubirea care
apare prin centrul emotional, dar va fi doar o imitatie si va obosi
(va ingreuna) functia intelectuala. Acesta este motivul pentru care
iubirea prin functia intelectuala se sfarseste rapid. Cand da semne
de oboseala, functia intelectuala va trimite mesaje “de
dezamagire” persoanei, astfel incat aceasta sa renunte la
activitatea pe care o desfasura.
Lucrurile sunt mult mai
complexe decat par la prima vedere. Sunt oameni carora le lucreaza
corect doua sau trei functii, sunt oameni carora le lucreaza corect
toate functiile.
Jocul realitatii ne atrage atentia asupra
faptului ca trebuie sa intelegem cat mai bine capacitatea la care
lucreaza aceste functii. Natura ne pune pe picioare si ne face sa
functionam la parametri normali, la parametri standard (in special
prin hrana si somn, fiinta acumuleaza energie pentru o functionare
normala).
Sa nu trecem cu vederea peste inca un lucru util:
daca o functie lucreaza cu energia altei functii, rezultatul este
destul de neplacut. E ca si cand ai folosi benzina intr-un motor pe
baza de motorina, sau invers. Va puteti imagina ce se va intampla:
ori functia va rula “prea repede”, ori prea lent, sau se
va bloca temporar. Pericole prea mari nu sunt, pentru ca inteligenta
naturii nu ne da suficienta libertate astfel incat sa putem strica
lucrurile definitiv.
Lipsa unei anumite functii face ca omul
sa piarda capacitatea de a acumula informatii de natura acelei
functii. Jocul realitatii ne spune ca daca cele patru functii se afla
in echilibru, se va dezvolta o a cincea. Prin aceasta functie omul va
putea percepe sufletul si nu numai atat. El va percepe multe alte
lucruri.
Despre metodele pe care le putem folosi pentru
echilibrarea functiilor vom discuta in viitor. Va trebui sa stim cine
alimenteaza functiile, cum putem “curata” blocajele
aparute s.a.m.d.
Principiul atentiei cu dubla directie
sau Atentia corecta
Cunoastem neatentia si atentia directionata. In primul caz nu exista nici un fel de directie ci doar o functionare mecanica, iar in al doilea caz se executa o focalizare pe obiectul sau fenomenul asupra caruia ne directionam atentia. Daca atentia este atrasa fara efort de obiect sau fenomen o numim “captivare” sau “interes”, iar daca atentia este directionata folosind vointa, o numim “concentrare”. Un derivat al concentrarii este “contemplarea”, care este concentrare desfasurata intr-un sector delimitat de ierarhii si concepte in stransa legatura cu obiectul sau fenomenul contemplat.
Jocul realitatii ne invata atentia corecta, sau atentia cu dubla directie. Daca cele doua forme de baza despre care am amintit sunt naturale, deci ne nastem cu ele, atentia corecta trebuie deprinsa, pentru ca pe Pamant aceasta nu face parte din pachetul predefinit de functii oferite de natura.
Pentru jucator, atentia corecta constituie activitatea de baza, fiindca ea este singura care ii poate oferi date si informatii pretioase pe care o documentatie sau o alta persoana nu i le-ar poate furniza.
Indemnul la atentie corecta este intalnit in majoritatea religiilor, insa nu ne sunt oferite date suficiente despre practicarea acesteia. De exemplu, in Noul Testament, gasim expresia “a veghea”, iar religiile orientale ne vorbesc, de asemenea, despre “constienta” sau “stare de trezire”.
De regula cunoastem trei stari principale de constiinta: starea de somn, starea de veghe si starea de trezire, toate trei fiind strans legate de atentie. Putem spune fara a gresi ca in starea de somn suntem cel mai putin atenti. Ma leg de acest lucru pentru a ilustra faptul ca omul este capabil sa traiasca stari diferite de constiinta. Totodata, acest exemplu ne sugereaza ca asa cum exista trei stari de constiinta care pot duce catre inconstienta, ar putea exista alte stari de constiinta superioare celei pe care o cunoastem in prezent.
Haideti sa ne gandim putin la starea de vis. Desi la prima vedere ar parea ca acolo avem o libertate de miscare mai mare, in realitate posibilitatile noastre de protectie in acea situatie sunt foarte limitate. Noi nu stim inainte sa adormim ce vom visa, iar in vis nu putem face mare lucru. Daca avem un cosmar, tot ce putem face este sa ne trezim si sa vedem ca am visat. Iar odata cu trecerea la noua stare de constiinta, la starea de trezire, situatiile periculoase din vis ne vor parea banale.
Sa luam in discutie starea de veghe. Ea este un intermediar intre starea de somn si starea de trezire. Pentru a trece dintr-o stare in alta, este nevoie de o stare de mijloc. Tot asa, pentru a trece de la o starea actuala de trezire pe care o cunoastem la o stare de constiinta superioara, va trebui sa trecem printr-o faza intermediara, iar aceasta stare intermediara este chiar atentia corecta. Jocul realitatii ne indeamna sa folosim atentia corecta pentru a putea trezi cea de-a cincea functie despre care v-am vorbit in expunerile precedente.
Trebuie sa tinem cont de faptul ca atentia corecta consuma o cantitate de energie uriasa. De aceea, va trebui sa facem doua lucruri: sa invatam sa economisim energia pe care o avem, identificand si reparand locurile prin care pierdem energie in mod inutil (denumite in cadrul jocului realitatii “scurgeri”) si sa invatam sa acumulam energie pe cai naturale.
Atrag atentia asupra faptului ca jucatorul nu ar trebui sa foloseasca metode neconventionale pentru acumularea energiei, pentru ca este periculos. De exemplu, prin practica yoga cineva poate obtine energie fara sa elimine in prealabil “scurgerile”, lucru cu care eu nu sunt de acord, pentru ca cu cat ai mai multa energie acumulata fortat, cu atat vei pierde mai multa energie prin “scurgeri”, iar energia pierduta in acest fel nu este neutra, deci sunt sanse ca persoana in cauza sa isi faca mai mult rau decat bine. Cei care practica in acest moment yoga si vor sa incerce atentia corecta sunt rugati sa dea maxima importanta regulilor yama si nyama. Yoga poate fi o adevarata comoara pentru cei care se potrivesc cu acest sistem, dar trebuie practicata impreuna cu o conduita exemplara (lucru care nu este obligatoriu, de exemplu, in cazul jucatorilor). De asemenea, cei care practica rugaciunea sunt rugati sa respecte cu strictete cele 10 porunci inainte de a practica atentia corecta. Pentru ceilalti jucatori, atentia corecta va fi cea care va elimina de la sine “scurgerile”, deci in cazul lor nu poate fi vorba de vreun pericol.
Asa cum spuneam in introducere, noi cunoastem neatentia si atentia intr-un punct, sau concentrarea. Daca imi adun gandurile intr-un punct (sa zicem ca incerc sa rezolv o problema), aceasta este concentrare. Concentrarea elimina celelalte ganduri, in favoarea gandurilor legate de problema respectiva. Puterea mentala creste, sporind astfel posibilitatile ca problema respectiva sa fie rezolvata.
Atentia corecta presupune indreptarea atentiei concomitent in doua directii: catre obiectul sau fenomenul vizat si catre noi insine. Retineti aceste doua criterii de baza: catre ceea ce fac si catre mine. Atentia corecta trebuie folosita pentru fiecare functie in parte. Veti vedea ca incepeti sa primiti informatii deosebit de utile de la functiile voastre si ca incepeti usor-usor sa intelegeti modul in care aceste functii lucreaza.
Incepeti cu lucruri simple, pentru ca e mai greu sa aplicati atentia cu dubla directie pe functia intelectuala sau pe functia emotionala. Incepeti prin a aplica atentia corecta pe functia de miscare sau pe functia instinctiva. De exemplu, mergeti pe jos. Atentia va fi orientata catre miscare si, concomitent, catre voi insiva. Sau, alt exemplu: cautati sa simtiti senzatiile de tipul cald-rece, umed-uscat. Sau cautati sa priviti un obiect si concomitent sa va indreptati atentia catre voi insiva cand priviti. Exemple sunt multe, chiar putem sa schimbam opinii pe aceasta tema.
Va anunt ca puteti gasi celelalte expuneri despre jocul realitatii pe site-ul: www.joculrealitatii.5u.com
De asemenea, pentru ca am primit mesaje de la cei interesati de jocul realitatii, cu solicitarea lamuririi unor probleme aparute, voi sustine o conferinta pe messenger, dar asta dupa 1 ianuarie 2007.